arena-ursilor-junior

Brașovul a devenit capitala tinerilor antreprenori din România la Arena Urșilor Junior 2026

Zbor Hub Brașov a găzduit finala națională Arena Urșilor Junior 2026, o competiție dedicată liceenilor cu idei de afaceri curajoase și planuri antreprenoriale inovatoare.

Brașovul a devenit, pentru câteva ore, capitala tinerilor antreprenori din România. La Zbor Hub Brașov a avut loc finala ediției Arena Urșilor Junior 2026, competiție națională de planuri de afaceri adresată liceenilor din întreaga țară.

Evenimentul a fost organizat de ProAfaceri România și Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” Brașov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov și cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării. Competiția este inclusă în calendarul proiectelor de educație extrașcolară regionale și interjudețene ale Ministerului Educației și Cercetării, fiind unul dintre puținele programe naționale de antreprenoriat dedicate liceenilor.

Zeci de echipe din România au venit la Brașov pentru a-și prezenta planurile de afaceri în fața unui juriu format din profesioniști din mediul economic, antreprenorial și financiar. Proiectele prezentate au acoperit domenii variate, de la HoReCa, producție alimentară și servicii pentru animale, până la printare 3D, montaj de panouri fotovoltaice, platforme online și soluții pentru comunități.

Potrivit organizatorilor, concurenții au demonstrat creativitate, curaj și o înțelegere matură a pieței, reușind să își argumenteze ideile în fața unui juriu care a evaluat atât planurile de afaceri, cât și modul de prezentare.

Arena Urșilor Junior nu este doar un concurs, ci și un spațiu de învățare activă, mentorat și networking. Tinerii au avut ocazia să interacționeze cu antreprenori, investitori, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai comunității educaționale. În cadrul evenimentului au avut loc și prezentări ale clubului de robotică Minitechnicus din Brașov, susținut de DWK – Clubul Economic German.

„Arena Urșilor Junior nu este doar o competiție, ci un incubator de idei și un punct de plecare pentru viitoarele afaceri de succes. Tinerii noștri participanți au demonstrat că viziunea și pasiunea pot construi viitorul economiei noastre”, a declarat Sorin Peligrad, președinte ProAfaceri România.

La rândul său, prof. Iuliana Ionescu, directorul Colegiului Național Economic „Andrei Bârseanu” Brașov, a subliniat rolul educațional al competiției: „Proiectul conectează abordarea educațională, didactică a dezvoltării unei afaceri, cu mediul de afaceri, cu abordări concrete, pragmatice, validând astfel abordarea echipelor de elevi.”

Evenimentul a fost susținut de parteneri locali, naționali și internaționali, printre care BCR, Zbor Hub Brașov, Camera de Comerț și Industrie Brașov, Camera de Comerț Bilaterală România – UK, The Entrepreneurship Academy, CFAB, DWK, Crucea Roșie Brașov și alte organizații implicate în susținerea educației antreprenoriale.

Prin această ediție, Arena Urșilor Junior confirmă rolul Brașovului ca spațiu de întâlnire între educație, antreprenoriat și comunitatea de business, oferind liceenilor șansa de a-și testa ideile și de a primi feedback direct din partea unor profesioniști.

Citește și: Arena Urșilor – preaccelerare startup-uri 2026 | Inovație. Investiții. Impact

One thought on “Brașovul a devenit capitala tinerilor antreprenori din România la Arena Urșilor Junior 2026

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *