„Voința de a câștiga, dorința de a reuși, impulsul de a ajunge la potențialul maxim. Acestea sunt cheile care vor debloca ușa către excelența personală.” – Confucius
Confucius a fost un filozof chinez, născut în regiunea Lu, care a influențat decisiv gândirea asiatică.
A fost un om respectat, iubitor de semeni, cu o inimă plină de căldură. A lăsat o moștenire profundă în țara în care a trăit: China, în urmă cu 2.500 de ani. După moartea sa a fost numit „sfânt”.
Contemplând relele lumii, a început să promoveze ideile de „politețe”și „bunătate” în arena politică. A fost un mare politician și un adevărat mentor. A luat sub oblăduirea sa o mulțime de discipoli, indiferent de originea lor și a format un fel de mare familie academică.
Învățăturile sale despre cum trebuie trăită viața au devenit cunoscute drept „confucianism” și s-au răspândit nu numai în China, ci și în Coreea și Japonia.
Confucius – Confucianismul are de-a face în primul rând cu ținuta morală și viețuirea etică
Confucianismul are de-a face în primul rând cu ținuta morală și viețuirea etică și e adesea catalogat ca sistem etic, nu religie. Accentul lui e pus pe lucrurile pământești, nu cerești. Învățăturile confucianismului au în centru:
1. Închinarea adusă strămoșilor — venerarea strămoșilor decedați, ale căror spirite se crede că controlează soarta urmașilor.
2. Pietatea filială — devotament, ascultare și reverență manifestate de către cei tineri față de membrii mai în vârstă ai familiei.
Principiile de bază ale confucianismului sunt:
1. Jen — regula de aur
2. Chun-tai — omul virtuos și manierat
3. Cheng-ming — îndeplinirea adecvată a rolurilor sociale
4. Te — puterea virtuții
5. Li — standardele de conduită ideale
6. Wen — artele pașnice (muzica, poezia etc.)
Sistemul etic al confucianismului e lăudabil pentru că virtutea este întotdeauna un lucru de dorit atât la nivel de individ, cât și de societate.









One thought on “„Voința de a câștiga, dorința de a reuși, impulsul de a ajunge la potențialul maxim. Acestea sunt cheile care vor debloca ușa către excelența personală.” – Confucius”