Gianluigi Buffon

Gianluigi Buffon se întoarce la şcoală

Gianluigi Buffon (42 de ani) care și-a prelungit contractul cu Juventus, cu încă un an, L a anunţat şi o decizie importantă luată pe plan personal.

Gianluigi Buffon se întoarce la şcoală

Gigi a făcut o promisiune legată de cursurile pe care le-a abandonat pentru a urma o carieră de fotbalist profesionist. 

„Când mă voi retrage, îmi voi lua un an sabatic, în care să mă pot dedica mie şi familiei mele. Părinţii mei mă bat la cap să fac asta de 30 de ani.”, a afirmat Buffon, conform Corriere della sera.

Gianluigi Buffon va avea 43 de ani în momentul în care va spune „adio” fotbalului şi va reveni la şcoală. 

„Sunt 3 lucruri în viaţă care mă fac să mă simt bine: relaţia cu familia mea, să-mi fac bine treaba şi să învăţ lucruri noi”, a mai spus Buffon.

Gianluigi Buffon, carieră de peste un sfert de secol

Chiar dacă a spus de câteva ori că se va retrage, Buffon continuă să joace cu toate că a împlinit 42 de ani în ianuarie.

Gianluigi Buffon şi-a început cariera în 1995, la Parma, de unde s-a transferat la Juventus în 2001, pentru 52 de milioane de euro. A jucat 17 ani la Juventus, după care a semnat cu PSG în vara anului 2018, dar a revenit la Juventus în iulie 2019.

Buffon are peste 1.200 de meciuri în cariera sa la profesionişti, dintre care 669 pentru Juve. A adunat 176 de selecţii la naționala Italiei, cu care a câştigat titlul mondial în 2006.

Portarul are deja 42 de ani, împliniţi în ianuarie şi l-a depăşit pe legendarul brazilian Rogerio Ceni, care s-a retras în decembrie 2015, cu o lună înainte să facă 42 de ani.

Gianluigi Buffon are 26 de trofee în carieră, dintre care 9 titluri cu Juventus în Serie A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *