a treia etapa Promo Rally by Total

40 de concurenți la a treia etapă a Promo Rally powered by Total

Chiar dacă primele semne de iarnă au apărut pe dealurile din jurul Brașovului, cei 40 de concurenți care și-au anunțat prezența pentru a treia etapă a Promo Rally powered by Total vor avea parte de o zi însorită de concurs, duminică, pe traseul de la ”Municipal”.

Nefiind preocupați de curățarea suprafeței de concurs, de zăpada căzută sâmbătă, organizatorii s-au preocupat de marcarea unui nou traseu de concurs și de toate măsurile privind desfășurarea etapei, prin respectarea prevederilor Ordinului Comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății Nr. 1219 / 1634 / 2020, pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesare pentru a fi respectate pentru accesul în bazele sportive în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber. Reguli stipulate și în avizul Nr. 13388 / 12.11.2020 emis de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov.

Cele mai importante reguli fiind:

  • Purtarea măștii de protecție;
  • Completarea unui chestionar pe propria răspundere privind starea de sănătate a participanților;
  • Măsurarea temperaturii la accesul în baza sportivă;
  • Păstrarea distanței de 2 m, când participanții nu se află în automobil.

De asemenea, prezența spectatorilor este restricționată!

Lista de înscrieri (în format .pdf) poate fi accesată aici.

Programul Promo Rally powered by Total:

08:30 – 09:30 Verificări tehnice

09:45 – 10:30 Recunoaștere

10:30 – 11:45 Antrenament

11:45 – 12:00 Parc tehnic

12:00 – 13:20 Concurs 1

13:20 – 14:40 Concurs 2

14:40 – 16:00 Concurs 3

16:30 Festivitatea de premiere

Promo Rally powered by TOTAL este susținut de:

  • TOTAL România – partener oficial
  • Pro-X, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport, Auto Chelu, TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli – parteneri

A treia etapă a Promo Rally powered by Total este organizată de Asociația Județeană de Automobilism Sportiv prin clubul Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Biroul de Poliție Rutieră Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, al Poliției Locale Brașov.

Parteneri media: Rock FM, Autostiri.ro, MotorsportNews, NewsBV.ro, RallyMax, RPM Racing Ro, Zile și Nopți, autorally.ro.

One thought on “40 de concurenți la a treia etapă a Promo Rally powered by Total

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *