Premieră pentru vinurile românești: eveniment dedicat în exclusivitate României în cadrul Mundus Vini
Premieră pentru vinurile românești: eveniment dedicat în exclusivitate României în cadrul Mundus Vini.
Wines of Romania prezintă vinurile românești într-o degustare exclusivă la Mundus Vini, Germania
La inițiativa Wines of Romania, cinci producători de vin din România participă la cea de-a 31-a ediție Mundus Vini, una dintre cele mai importante competiții de vinuri din lume, ce va avea loc în perioada 1 – 4 septembrie 2022 în orașul Neustdat, Germania.
Domeniile Averești, Crama SERVE, Vintruvian Estates (Via Viticola și Domeniile Prince Matei), Crama Gramofon și Crama Jidvei își vor prezenta vinurile în cadrul unui eveniment dedicat exclusiv țării noastre care include un Masterclass introductiv susținut de Marinela Ardelean, fondator Wines of Romania, urmat de degustarea unor vinuri de top, din soiuri românești și internaționale.
Vinurile românești vor fi prezentate, jurizate și apreciate în cadrul Mundus Vini
Pentru prima oară în istoria competiției mondiale, vinurile românești vor fi prezentate, jurizate și apreciate în cadrul unui eveniment de amploare dedicat țării noastre. Astfel, în 3 septembrie 2022, producătorii români propun participanților la degustare o selecție atentă și reprezentativă de vinuri, în care accentul va fi pus atât pe soiurile autohtone – Fetească neagră, Busuioacă de Bohotin, Zghihară de Huși, Tămâioasă românească, Fetească albă, Fetească regală – cât și pe soiuri internaționale ce s-au acomodat foarte bine în podgoriile noastre și din care se obțin vinuri de excepție.
Momentul dedicat României în cadrul concursului mondial Mundus Vini reprezintă o inițiativă Wines of Romania.
WOR este un univers digital dedicat vinurilor românești, iubitorilor de vin, cumpărătorilor, producătorilor și investitorilor, care își propune să răspundă atât exigențelor iubitorilor de vin, cât și necesităților producătorilor, venind în întâmpinarea interesului exponențial manifestat de importatori, distribuitori, critici de vin și somelieri.
Mundus Vini, unul dintre cele mai mari și importante concursuri de vin de nivel mondial, reunește an de an peste 11.000 de vinuri din întreaga lume, din cele mai importante regiuni viticole. Vinurile celei de-a 31-a edițiii Mundus Vini vor fi degustate și notate de un juriu format din 139 experți din 36 de țări – importatori, oenologi, somelieri, producători de vin, jurnaliști.
Citește și: Ciucaș este partenerul Oktoberfest pentru al 13-lea an consecutiv
One thought on “Premieră pentru vinurile românești: eveniment dedicat în exclusivitate României în cadrul Mundus Vini”