Legenda coroanei regelui Solomon
Legenda spune că regele Solomon al Ungariei (1063 – 1074), învins de cumani s-a retras în pădurile din apropierea cartierului braşovean Schei.
Pentru a nu fi recunoscut de urmăritori, a lăsat coroana agăţată într-un copac în speranţa că se va întoarce şi o va recupera. Acesta şi-a pierdut viaţa, conform tradiţiei locale când a sărit cu calul între două stânci din zona montană care, de atunci a primit denumirea de Pietrele lui Solomon.
Coroana a rămas în copac, neobservată de nimeni, până la venirea saşilor în zonă. Aceştia au întemeiat un oraş pe locul unde au găsit-o, pe care l-au numit, în limba lor, Kronstadt adică Oraşul Coroanei iar aceasta a devenit simbolul oficial (stema) noii localităţi.
În 1353 stema Brașovului consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoțită de o floare de crin.
Din 1429 a apărut și trunchiul de copac aflat sub coroană. Împreună, aceste simboluri sunt arme vorbitoare, adică sugerează prin desen numele cetății (Corona). Stema actuală a municipiul Brașov, aprobată de Consiliul Local în anul 1996, conține un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii — cele 13 comune ale Țării Bârsei — care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi — simbolul puterii.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri — însemnul specific pentru municipii reședință de județ. Semnificația în ansamblu a stemei este „Înțelepciunea și Puterea conduc de-a pururi Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Națională de Heraldică, din cadrul Academiei Române.
Lucica Savu
One thought on “Legenda coroanei regelui Solomon”