Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”

Peste 900 de școli participă anul acesta la Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”

Înscrierile la Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” s-au încheiat. Peste 900 de școli din toată țara, Republica Moldova și Școala de Limba Română ”Dacia” din Atena s-au înscris la ediția din acest an a Concursului Național Interdisciplinar ”Aristotel Online”, care se va desfășura în perioada 5 mai – 15 iunie 2021. Concursul se desfășoară online, pe platforma educațională Școala FDVDR.

”Ne bucură foarte mult interesul extraordinar manifestat de cadrele didactice, pentru înscrierea elevilor la acest concurs. Este minunat că am găsit cea mai bună soluție pentru continuarea, cu succes, a acestui proiect, oferind astfel șansa tuturor școlilor de stat sau private din România și nu numai, să testeze cunoștințele de cultură generală ale elevilor lor, permițându-le acestora libertatea de a se exprima într-un mod cât mai creativ”, a declarat Trisi Cristea, Director General Fundația Dan Voiculescu.

Școala cu cei mai mulți elevi pe podium va fi premiată cu un display interactiv

La această ediție, MGT Educațional, partener al acestui concurs, va oferi un premiu special școlii care va avea cei mai mulți elevi pe podium. Acesta constă într-un display interactiv, un echipamentul ultra-modern, care va înlocui, în curând, vechea tablă inteligentă din sălile de clasă.

Elevii care vor obține cele mai bune rezultate vor primi, pe lângă diplome, cursuri de dezvoltare socio-emoțională, cărți și materiale educaționale în format digital sau tipărit, dar și alte premii speciale, oferite de partenerii acestui concurs: Editura Litera, Centrul de Carte Străină Fischer International, MGT Educațional și Walnut Wisdom.
Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” este GRATUIT și se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a. Este un concurs școlar interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică și creativitate.

Prin participarea la acest concurs, elevii își pot testa cunoștințele de cultură generală, capacitatea de a rezolva probleme de logică și matematică, cu grad ridicat de dificultate, nivelul de cunoștințe dobândite și, în același timp, își vor putea pune la încercare memoria și creativitatea. Scopul concursului este acela de a descoperi și premia creativitatea, inteligența logică și matematică și de a ajuta la dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *