„O mie de cuvinte nu lasă aceeași impresie profundă ca și o singură faptă.” – Henrik Ibsen

Scriitorul norvegian Henrik Ibsen s-a născut în 20 martie 1828, la Skien, Groenlanda, Norvegia, într-o familie respectată de comercianți.

În copilărie, averea familiei este grav afectată și din această cauză este nevoită să-și vândă casa aflată în partea centrală a orașului și să se mute în casa de vacanță situată în afara orașului. Mai târziu, aceste probleme financiare ale familiei, vor fi o sursă de inspirație pentru mai multe dintre lucrările lui Ibsen.

La vârsta de 15 ani, Henrik Ibsen este nevoit să renunțe la școala a cărei cursuri le urma și să se mute în micul oraș Grimstad, unde lucrează ca ucenic într-o farmacie. În această perioadă începe să scrie piese de teatru. La 18 ani, Ibsen are un copil nelegitim căruia, deși nu l-a văzut niciodată, îi plătește toate cheltuielile până la vârsta adolescenței. Deoarece nu reușește să promoveze examenele de admitere la universitate, în cele din urmă, captivat de pasiunea literara, se hotaraste să renunțe la medicină. Urmeaza câteva luni, la facultatea de litere, cursurile unui renumit profesor și poet despre teatrul marelui dramaturg Holberg. Împreună cu doi prieteni editează o revistă satirică de orientare politică liberală.

Opera timpurie a lui Henrik Ibsen

Henrik Ibsen scrie prima sa lucrare, piesa Catilina, în 1850. O publică sub pseudonimul Brynjolf Bjarme când avea 22 de ani pe cheltuiala unui prieten. Volumele nu se vînd iar criticii judecă aspru piesa. Continuă să scrie versuri ode, elegii și meditații de factură romantică.

Cea de a doua sa piesă, Movila războinicului, operă pur romantică, scrisă sub influența celui mai ilustru poet nordic al timpului, danezul Ohlenschlager, cu un subiect plasat în stravechea ambianță a evului mediu scandinav este pusă în scenă, însă fără succes. Mai mult decât atât, criticii vremii se arată de-a dreptul scanzalizați de modul în care autorul alege să trateze caracterele și moravurile vikingilor.

Dupa un an și jumătate de ședere în capitala țării (care din 1624 nu se mai numea Oslo, ci – după numele unui rege danez – Christiania) tânarul Henrik Ibsen, al cărui nume începuse să circule în cercurile tineretului este angajat în toamna lui 1851 ca dramaturg si director al primului teatru național norvegian, în Bergen.

Aici este implicat în scrierea, regia și producerea a peste 145 de piese. Face singur inclusiv schițele de decor, învață să cunoască perfect cerințele scenei și ale unei solide construcții drama­tice și compune el însusi, conform clauzelor contractului, câte o piesă pe an. În acest fel apare seria de piese inspirate din folclorul și din istoria țării.

O carieră construită cu ambiție și perseverență

La câțiva ani după înființarea Teatrului Norvegian din Bergen, se fondează și în capitala țării un teatru destinat să promoveze dramaturgia națională. Conducerea noului teatru îi este oferită lui Henrik Ibsen. Expirându-i contractul cu teatrul din Bergen, el acceptă și în 1857 se mută la Christiania. Părăsește orășelul, în care timp de cinci ani montase 145 de piese, fără ca la despărțire oficialitățile să-i adreseze măcar un cuvânt de recunoștință.

În 1858 se căsătorește cu Suzannah Thoresen, cu care are un copil, Sigurd. Fiul său devenind ulterior ministru al guvernului și avocat.

În primele luni, după mutarea în capitală, termină Războinicii din Helgeland, pe care însa Teatrul Mare din Christiania nu i-o reprezintă. La ostilitatea cu care este întîmpinat de partizanii servili ai culturii daneze se adaugă alte decepții și serioase dificultăți materiale. Teatrul Norvegian,pe care-l conducea, continuă să fie tot mai boicotat, tot mai părăsit, până când, în cele din urmă, dă faliment.

În aceste conditii, dezamăgit, atacat sau ignorat, rămas fără nici o sursă de câștig, demoralizat, urmărit mereu de gândul sinuciderii, Ibsen nu mai scrie nimic timp de cinci ani. În 1862 publică cea mai spirituală și mai ironică piesă a sa, Comedia iubirii, refuzată însă de Teatrul din Christiania și criticată aspru în presă. În anul urmator termină cea mai bună operă a sa de până acum, Pretendentii la coroană, reprezentată cu mare succes și lăudată de critici, drama care încheie prima perioadă, romantică, de inspirație istorică și legendară a creației sale.

Perioada următoare, aceea a poemelor dramatice Brand și Peer Gynt, coincide cu o grea perioadă din istoria Scandinaviei.

În 1863 Ibsen pleacă cu o mică bursă de stat în Italia. Expatrierea voluntară, continuată apoi în Germania, îl va ține pe scriitor departe de patrie aproape 30 de ani.

Brand – un succes răsunător a lui Henrik Ibsen

În 1865, Henrik Ibsen scrie piesa Brand care are un succes răsunător. Primei ediții, epuizată în două luni, i-au urmat alte patru în același an. Este considerat evenimentul cel mai important al istoriei literare norvegiene din secolul al XlX-lea. Mai multe teatre îi solicită autorizația, deși piesa nu era scrisă pentru scenă, de a reprezenta actul al patrulea. Parlamentul norvegian îi voteaza o pensie viageră, societatea științifică din Trondhjem îi acordă de asemenea o subventie, editorul îi trimite regulat drepturile de autor și începe să fie tradus în Germani. Pentru prima dată, scriitorul se simte la adăpost de grijile materiale ale vieții.

Următoarea sa lucrare este faimoasa piesă Peer Gynt scrisă în 1867, o operă diametral opusă lui Brand. În timp ce Brand este poemul voinței supraomenești, Peer Gynt este o caricatură a oamenilor și a situațiilor din Norvegia epocii.

În primăvara anului 1868, la patru ani și câteva luni după venirea sa în țara în care scrisese Brand si Peer Gynt, Henrik Ibsen se hotărăște să părăsească Italia și se mută în Germania. Aici scrie prima comedie remarcabilă norvegiana în proză, Liga tineretului, binecunoscuta dramă Împărat și Galilean, drama realistă contemporană Stâlpii societății, urmată de O casă de păpuși, Strigoii și Un dușman al poporului.

Piesa Rața sălbatică, scrisă în 1884 este considerată a fi cea mai frumoasă lucrare a sa. Jocul este o reprezentare complexă a ironiei magistrale a lui Ibsen și a înțelegerii idealurilor societății.

Spre finalul carierei Henrik Ibsen se concentrază mai mult pe dramă decât pe valorile morale ale societății.

Premii și distincții

În 1873, Ibsen a fost decorat Cavaler și ulterior a fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Sf. Olav. El a primit, de asemenea, Marea Cruce a Ordinului Danez al Dannebrog și Ordinul Suedez al Stelei Polare.

În 1900, Henric Ibsen suferă o serie de accidente vasculare cerebrale și moare șase ani mai târziu la casa sa din Oslo.

În 1995, un asteroid este numit după Henrik Ibsen, iar anul 2006 este declarat Anul Ibsen dedicat cememorării a 100 de ani de la moartea sa.

Este cel mai frecvent jucat dramaturg din lume după Shakespeare, iar la începutul secolului al XX-lea, O casă de păpuși devenise cea mai jucată piesă.

Citește și: „Voința de a câștiga, dorința de a reuși, impulsul de a ajunge la potențialul maxim. Acestea sunt cheile care vor debloca ușa către excelența personală.” – Confucius