Teach for Romania - Campania Modele pentru Viitor

Campania Modele pentru Viitor s-a lansat astăzi

Teach for Romania lansează campania Modele pentru Viitor, prin care invită publicul larg să celebreze profesorii model (detalii pe modelepentruviitor.ro). În timpul pandemiei a fost mai clar decât oricând cât de valoroși sunt profesorii determinați, adaptabili, gata să găsească soluții în beneficiul elevilor lor, indiferent de circumstanțe.

Cu un SMS la 8844 cu textul MODEL, oricine poate susține misiunea organizației de a aduce astfel de profesori model în sistemul de învățământ public, pornind de la comunitățile vulnerabile, de la sat, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Tot astăzi, Teach for Romania lansează un nou sezon de recrutare de profesori inspiraționali pe care îi va susține timp de doi ani să predea în mediile dezavantajate din România (detalii pe teachforromania.org).

De Ziua Mondială a Educației, Teach for Romania lansează, cu sprijinul Lidl România, campania Modele pentru Viitor, prin care le putem mulțumi public profesorilor care ne-au schimbat viața și putem dona pentru a susține misiunea Teach for Romania de a aduce mai mulți profesori inspiraționali în școlile publice din România, pornind de la mediile dezavantajate.

Oricine poate dona 2 EURO pe lună cu un SMS cu textul MODEL la 8844. Mai multe detalii pe www.modelepentruviitor.ro.

Tot astăzi, pe 5 Octombrie, organizația pornește un nou sezon de recrutare pentru următoarea generație de profesori inspiraționali Teach for Romania. Se caută oameni determinați, cu abilități de leadership, cu sau fără experiență anterioară de predare, care doresc să producă un impact în România, pornind de la catedră și din cele mai vulnerabile comunități rurale, pentru cel puțin doi ani. Oameni care vor semnificație în munca lor, care cred că educația este cheia pentru a combate sărăcia din România și care vor să se implice.

Toate detaliile despre ce înseamnă să fii profesor susținut de Teach for Romania și despre procesul de recrutare se găsesc online pe www.teachforromania.org.

Educația ne privește pe toți!

Educația ne privește pe toți: elevii, copiii de astăzi sunt viitoarea forță de muncă, viitorii medici, viitorii profesori, cei care ne vor plăti pensiile. Am văzut în ultimele luni că un profesor dedicat face diferența, mai ales în mediile dezavantajate, acolo unde școala este singura șansă a copiilor pentru o viață mai bună. Profesorii și învățătorii pregătiți de noi pornesc la drum cu motivația unei relații strânse elev-profesor, care se bazează pe încredere reciprocă, susținere, empatie și încurajare.

Organizația merge dincolo de predare și le oferă acestor copii o șansă reală de reușită. Noutatea din acest an este că ne extindem în Moldova și Transilvania. Ne dorim să demonstrăm că o educație de calitate este posibilă pentru fiecare copil din România, indiferent de unde s-a născut, alături de profesorii potriviți.”, Iulia Pielmuș, Director Executiv Teach for Romania.

De 7 ani, Teach for Romania rescrie povestea educației din comunitățile izolate și vulnerabile ale României. În acest an școlar, organizația Teach for Romania este prezentă pe teren cu 165 de profesori și învățători, care lucrează zi de zi cu aproximativ 14 000 de copii, din 24 de județe, oferindu-le o educație de calitate și mai multe opțiuni de viață.

Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizație non-profit de leadership în educație, care activează din 2014 și care a adus un sistem de performanță în educația din sistemul public din România. Organizația atrage și pregătește oameni motivați de a deveni agenți de transformare în sistemul educațional românesc, din rolurile de profesori și învățători, pentru copiii din medii vulnerabile. În cei doi ani de predare ca profesor sau învățător sprijinit de Teach for Romania, participanții au parte de programe de pregătire și training din partea unor profesioniști în pedagogie și leadership, dar și acces la cea mai mare comunitate globală în educație și leadership – Teach for All.

La finalul celor doi ani, absolvenții programului sunt încurajați să continue schimbarea începută în școală prin inițiative cu impact în societate, de antreprenoriat, educație, politici publice și media.

Află poveştile profesorilor pe blog sau fii alături de ei pe Facebook și Instagram!

3 thoughts on “Campania Modele pentru Viitor s-a lansat astăzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *