plata-fermieri-apia

654.707 fermieri au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 octombrie – 04 noiembrie 2020, un număr de 654.707 fermieri, reprezentând un procent de aproximativ 79 % din numărul total al fermierilor, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de

Suma totală autorizată la plată este în valoare de 1.087.092.209,73 euro, astfel:

  • 826.350.538,88 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 217.475.234,81 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 43.266.436,04 euro cofinanțarede la Bugetul Național (BN1).

În ceeea ce privește Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic precizăm faptul că până la această dată au fost autorizați la plată un număr de 9.434 fermieri, reprezentând un procent de 63% din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2020, iar suma autorizată este în valoare de 30.103.881,65 euro.

Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *