Centre Generatii din Transilvania 1

10 Centre Generații caută 80 de voluntari pensionari din zona Transilvaniei

10 Centre Generații caută 80 de voluntari pensionari din zona Transilvaniei

Fundația Regală Margareta a României și Hochland România extind oportunitățile de voluntariat pentru seniorii din zona Transilvaniei, care vor să își recâștige rolul social implicându-se în cadrul centrelor sociale dedicate copiilor defavorizați din comunitate.

Proiectul Generații a fost lansat în 2019 și, pe parcursul anilor școlari precedenți, a adus o serie de importante achiziții tematice în cazul copiilor, care și-au îmbogățit semnificativ orizontul de cunoaștere și situația școlară, ca urmare a implicării mentorilor seniori. Prin sesiunile intergeneraționale, copiii au învățat să iubească istoria sau geografia, au exersat diverse instrumente muzicale, au explorat o mulțime de tehnici creative, au reînviat meșteșuguri locale, și-au îmbunătățit comunicarea în limbi străine, au practicat diverse sporturi, s-au apropiat de lumea plantelor și animalelor, au deprins arta culinară ori bunele maniere în societate, dar și multe alte abilități extrem de utile.

Experiența de succes a colaborării dintre generații va fi multiplicată în anul școlar 2021-2022 în cadrul a 10 Centre Generații din județele Alba, Bistrița, Brașov, Mureș, Satu Mare și Timiș. Acestea vor aduce în sprijinul a 350 copii, care au nevoie de susținere, un număr de 80 de vârstnici valoroși, care vor să contribuie la dezvoltarea școlară, vocațională sau personală a celor mici. Facilitarea colaborării între cele două categorii de vârstă, schimbul de valori și experiență între acestea, reprezintă o soluție atât pentru prevenirea abandonului școlar a copiilor în situații de risc, cât și pentru combaterea izolării sociale a vârstnicilor, prin crearea de oportunități de îmbătrânire activă.

La Centrele Generații, seniorii din comunitate devin mentori pentru copii

Centrele Generații oferă copiilor din familiile sărace un mediu în care ei își lărgesc orizontul de cunoștințe, cresc emoțional și se dezvoltă armonios, prin diversitatea activităților la care iau parte, cât și prin sprijin material. Pregătirea școlară pentru diferite materii curriculare, cluburile educaționale, atelierele vocaționale, sesiunile de consiliere, dar și modelele inspiraționale ale seniorilor implicați, toate contribuie pozitiv la evoluția copiilor și la creșterea calității vieții acestora.

Totodată, la Centrele Generații, seniorii din comunitate devin mentori pentru copii și adevărate resurse pentru centrele sociale. Aici, ei transmit cunoștințele și experiența lor de viață noilor generații, își valorifică pasiunile și talentele într-un mod generos și, nu în ultimul rând, primesc respectul și aprecierea cuvenite și câștigă noi prieteni.

Relațiile intergeneraționale, prin diversitatea și complementaritatea lor, determină un progres vizibil în viața tuturor celor implicați și contribuie la viitorul sustenabil al comunităților, dar și al societății. Copiii învață lucruri interesante și utile, își îmbunătățesc rezultatele școlare și își dezvoltă anumite abilități practice, în timp ce vârstnicii se simt utili într-un mediu menit să le cultive demnitatea și stima de sine. Centrele socialedevin atractive prin faptul că oferă copiilor un portofoliu de activități extrem de variat.

În anul școlar 2021-2022, programul Generații, susținut de Hochland România,se desfășoară în următoarele centre sociale:

  1. Centrul de zi pentru copii din Cenade, Asoc. Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj – jud. Alba
  2. Asociația pentru Persoane Vârstnice și Copii în Dificultate „Familia 2004” din Blaj – jud. Alba
  3. Centrul de Zi „Micii Inocenți” din Bistrița Năsăud, Fundația Inocenți – jud. Bistrița
  4. Centrul de zi „Diaconia” din Brașov, Fundația Diaconia Ajutor Internațional – jud. Brașov
  5. Centrul Educațional „Aici pentru tine” din Brașov, Asociația Aici pentru tine – jud. Brașov
  6. Fundația Talentum din Târgu-Mureș – jud. Mureș
  7. Centrul de Zi „Buckner” din Târnăveni, Fundația Buckner – jud. Mureș
  8. Centrul de zi „Casa Maria II” din Reghin, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – jud. Mureș
  9. Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului din Satu Mare – jud. Satu Mare
  10. Programul „Da pentru școală-investesc în viitorul meu” din Partos, Asociația Semper Agape – jud.Timiș

Printre provocările pandemiei COVID-19 se numără și continuitatea activităților centrelor sociale after-school, cu respectarea condițiilor medico-sanitare, multe dintre acestea desfășurându-se în mediul on-line. Astfel, seniorii care doresc să devină voluntari pentru copii trebuie să dețină minime competențe digitale care să le permită să desfășoare activitățile prin intermediul tehnologiei, atunci când acestea nu pot avea loc fizic. Cei care vor să se implice, pot afla mai multe detalii apelând numărul 0800-460–001 – Telefonul Vârstnicului, linie gratuită și confidențială pentru vârstnicii din România sau se pot înscrie direct prin completarea unui formular online pe website-ul www.intergenerational.ro.

Citește și: voluntarbv – prima platformă digitală din țară dedicată voluntariatului a fost lansată la Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *